Cum trebuie să arate o lovitură de stat

Posted by: blondadeladrept on: aprilie 19, 2009

In: Uncategorized
Comment!

În primul rând, nu există infracţiunea de „lovitură de stat”. Termenul sugerat de legiuitor în art. 339 CP este „uzurparea puterii de stat”, care da – sună ca naiba, dar al nostru e. Găsiţi la final conţinutul normelor relevante.

Uzurparea puterii de stat se realizează, aşadar, prin 2 modalităţi: cea de uzurpare (acaparare forţată) sau prin menţinerea forţată a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei R.M. Ne interesează, deci, prima modalitate, care se exprimă prin, citez „înlăturarea forţată, ilegală de la putere a persoanelor însărcinate cu atribuţii ale puterii de stat, de către o persoană, o parte din popor, un grup social, un partid politic sau o altă formaţiune obştească” (S. Brînză, X. Ulianovschi, V. Stati, „Drept Penal”, Volum II, Cartier 2005). Această infracţiune se poate înfăptui doar prin intenţie directă.

Ne interesează, în aceeaşi măsură, termenul de „tentativă”, aşa cum îl defineşte Codul penal din 2003 la art. 27, şi anume: „Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemijlocit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului, aceasta nu şi-a produs efectul”.

Dacă pe o foaie de hârtie albă voi scrie cu carioca „5 lei” şi voi încerca să cumpăr pâine cu ea, fapta mea nu va putea fi considerată fabricare a banilor falşi. Pentru ca o faptă să fie infracţiune, este necesar ca aceasta să prezinte pericol social (altfel spus, un grad de prejudiciabilitate). Iar pericolul social există numai atunci când există şanse obiective ca infracţiunea să fie dusă la bun sfârşit. Din aceleaşi motive, distrugerea Parlamentului şi a Preşedinţiei nu pot fi calificate în baza art. 339, dacă acapararea puterii de stat nu putea fi, obiectiv, realizată. Nu cu orice substanţă se pot fabrica bani falşi. E nevoie de cerneală specială, de tehnică de imprimare, ş.a.m.d.. La fel, uzurparea puterii de stat are nevoie, obiectiv vorbind, de anumite condiţii pentru a putea fi finalizată şi, deci, pentru a prezenta pericol social:

- Un lider. O masă de oameni violenţi care nu ştiu de ce aruncă cu pietre nu sunt uzurpatori. Intenţia trebuie să fie directă, şi să vizeze anume înlocuirea forţată a persoanelor însărcinate cu atribuţii ale puterii de stat. Nu a existat nicio persoană, o parte din popor, un grup social, un partid politic sau o altă formaţiune obştească care să fi avut intenţia directă să se instaleze în locul celor de la putere.

- Un plan. Are perfectă dreptate Vlad Gribincea când afirmă că este imposibilă răsturnarea puterii de stat în lipsa unui plan bine pus la punct.

- Al. 2 al art. 339 menţionează, în calitate de circumstanţă agravantă, situaţia când aceste acţiuni au dus la „schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a R.M.”. Cu alte cuvinte, înţelegem că pentru ca o lovitură de stat să fie considerată infracţiune, mai este necesar ca puterea care a fost înlăturată sau înlăturarea căreia s-a încercat să fi fost constituţională. Curtea Constituţională urmează să se pronunţe, încă, asupra acestei probleme, or nu este constituţională puterea acaparată prin fraudarea alegerilor.

În dreptul penal, există două forme ale intenţiei şi două ale imprudenţei. Ne interesează prima categorie, din care fac parte intenţia directă şi intenţia indirectă. Identificarea corectă a lor este primordială la calificarea corectă a infracţiunii.

Astfel, în cazul intenţiei directe, făptuitorul îşi dă seama că atentează la uzurparea puterii de stat, „prevede că fapta lui conţine posibilitatea reală sau inevitabilitatea survenirii consecinţelor şi doreşte survenirea lor”. În cazul intenţiei indirecte, făptuitorul prevede că anumite fapte pot duce la uzurparea puterii de stat, nu doreşte survenirea acesteia, dar o admite în mod conştient sau are o atitudine indiferentă faţă de survenirea ei. Mulţi autori recunosc că o însemnătate primordială la delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă este soluţionarea problemei cu privire la răspunderea penală pentru tentativă. S. Brînză, E.F. Pobegailo, S.V. Borodin consideră că sintagma „îndreptată nemijlocit”, utilizată în definiţia legală a tentativei conturează tentativa ca pe „o faptă ce este posibilă doar fiind săvârşită cu intenţie directă, doarece, nedorind să atingă un anumit rezultat, persoana nu poate nici să facă o tentativă de a atinge acest rezultat” (S. Brînză, Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei, Chişinău: USM, 1999).

În traducere, este nevoie ca persoana să dorească anume înlocuirea forţată a reprezentanţilor puterii de stat, să existe posibilitatea reală ca acest lucru să se poată întâmpla, dar să intervină un factor care nu depinde de vointa sa si care să-i dea peste cap planul. De exemplu – să îi opună rezistenţă poliţia.

Inevitabil, intervine o a treia latură a problemei: neopunerea de rezistenţă din partea autorităţilor, cu încălcarea prevederilor legale. Făptuitorii, odată cu lăsarea serii, au vandalizat Parlamentul, l-au incendiat după bunul lor plac, fără ca forţele de ordine să intervină. În lipsa unor impedimente, apare o întrebare logică: de ce nu şi-au dus la bun sfârşit intenţia de „uzurpare a puterii de stat”? Nu a existat nicio „cauză independentă de voinţa făptuitorilor” pentru ca fapta lor să nu-şi fi produs efectul. Aceştia aveau mână liberă de a face absolut orice. Şi atunci, de ce nu au făcut-o?

Răspunsul e simplu: pentru că nu au avut intenţia directă de a înlătura forţat puterea de la conducere. Au avut intenţia să distrugă sediile Preşedinţiei şi ale Parlamentului. Au avut intenţia să le incendieze. Au avut intenţia să le jefuiască. Dar nu au avut intenţia să „uzurpeze puterea de stat”, aşa cum li se incriminează acum, or deşi răsturnarea conducerii nu a fost împiedicată, ea nu a avut loc. Nimic mai vorbitor decât acest lucru: nu a existat intenţie directă, iar fără ea – nici tentativă. Iar daca fapta nici nu s-a realizat şi nici nu a avut o tentativă – dar cineva afirmă contrariul, ne aflăm în faţa unor probleme grave de calificare a infracţiunii.

Este incorect, din aceste motive şi din multe altele, să operăm cu noţiunea de tentativă la „uzurparea a puterii de stat” în contextul evenimentelor din 7 aprilie. În cel mai bun caz, acest termen poate fi folosit în sensul „menţinerii forţate a puterii de stat” cu încălcarea prevederilor Constituţiei, dacă se demonstrează vreodată fraudarea voturilor şi organizarea manifestaţiilor de către guvernarea însăşi (mai ales acum, când ies la iveală detalii interesante).

…Dacă.

__________________________

Notă:

“Articolul 339.Uzurparea puterii de stat

(1) Acţiunile săvîrşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova

se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.

(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:

a) schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova;

b) decesul unei persoane;

c) alte urmări grave

se pedepsesc cu închisoare de la 20 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.” (Cod Penal RM, 2003)

Prevederea exactă a Constituţiei, la care face trimitere norma penală, este cea de la art. 2 al. 2 al Legii Supreme:

“nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului”.