Blonda de la Drept

Să admitem că, în mod miraculos, Constituţia se modifică şi trecem la alegerea directă a şefului statului. Eu în politică nu mă pricep, dar lucrurile îmi par cam aşa.

Am senzaţia că de data asta, Vlad Filat s-a cam precipitat cu decizia de a „înainta un candidat” pentru preşedinţie. Mai mult decât atât, mi-a creat impresia adolescentului frustrat care nu ştie să se oprească la timp după ce i s-a urcat la cap un mic prim succes. Foarte mic, reieşind din performanţele Guvernului de până acum şi din starea de nemulţumire generală din societate. Ascensiunile rapide sunt ok atunci când vin ca o urmare firească a stării de fapt, şi nu ca o manifestare a setei de putere politică şi a nevoii de hrănire a ego-ului.

Adevărul este că Lupu nu face nimic. Efectiv nimic. Formele sale tot mai rotunde alimentează şi mai mult impresia că omul zace în sedentarism şi degradează. Prin urmare, un contracandidat din aceeaşi zonă este binevenit, deşi odată cu el răsar dilemele morale legate de dizolvarea AIE şi încălcarea promisiunilor despre candidatul unic al Alianţei. Mă tem că situaţia asta e destul de grăitoare în privinţa potenţialului moral al lui Filat. Surprinzător, iată că nu Lupu a ieşit primul din AIE.

Dar toate acestea sunt floricele. Curtea Constituţională este de partea PCRM, aşa cum a arătat-o telenovela Muruianu. Curtea Constituţională este şi unica instituţie care interpretează Constituţia în mod oficial. Iar de aici lucrurile sunt foarte simple: în ajunul prezidenţialelor, PCRM roagă afectuos CC să interpreteze norma cu privire la interdicţia candidării la funcţia de preşedinte după două mandate consecutive, CC califică interimatul lui Ghimpu ca fiind întrerupt consecutivitatea mandatelor lui Voronin şi ultimul intră în cursa prezidenţială. Atenţie, la votul popular pe care tot Alianţa l-a promovat. Discutam atunci topul popularităţii de prin sondaje?

UPDATE MIRABOLANT:
Jurnal.md zice azi –
În actele de stare civilă nu va figura naţionalitatea
Guvernul a propus ca în actele de stare civilă să fie exclusă rubrica naţionalitate. Astfel, Guvernul a respins iniţiativa ca să fie modificată legea, astfel ca să poată fi rectificată naţionalitatea, în baza actelor de stare civilă a bunicilor.

Makes me sick.

Aparent, la noi în ţară există o chestie numită Registrul de stat al populaţiei. De fiecare dată când ne reînnoim buletinul, completăm o anchetă care se anexează acestui registru. Ei bine, în această anchetă există un câmp aparte pentru „cetăţenie” şi altul pentru „naţionalitate”. Deşi aceste noţiuni sunt deseori confundate, ultima desemnează apartenenţa etnică a persoanei şi nu are deci legătură cu statutul legal al acesteia. Prin urmare, o persoană poate avea cetăţenia Republicii Moldova iar de naţionalitate să fie român, bulgar, găgăuz, grec, ş.a.

În practică, cu toţii suntem automat înscrişi de naţionalitate moldoveni; în special pentru că potrivit legii noastre, copilul moşteneşte naţionalitatea înscrisă în certificatul de naştere al părinţilor. Aşa cum în perioada sovietică părinţii noştri au fost asimilaţi forţat naţionalităţii de moldovean, practic toate generaţiile următoare sunt sortite moştenirii acestei etnii discutabile, fără a putea demonstra în vreun mod că aparţin alteia.

Foarte „strategic”, legea noastră nu permite invocarea naţionalităţii buneilor sau a altor rude pe linie dreaptă pentru a revendica etnia lor (majoritatea fiind înscrişi ca români). Astfel, chiar urmând logica actualei legislaţii, nu trezeşte nicio suspiciune autorităţilor noastre faptul că părinţii noştri nu au moştenit la rândul lor naţionalitatea părinţilor lor, dar li s-a atribuit din senin cea de moldovean. Din aceste motive sarcina de probă impusă de autorităţi celor care se consideră altfel decât moldoveni este astăzi imposibil de realizat în practică.

Anume din această situaţie s-a şi născut recenta hotărâre CEDO în cazul Ciubotaru v. Moldova. Curtea a decis că elementul de „naţionalitate” face parte din viaţa privată a persoanei şi astfel statul urmează să nu se amestece în alegerea acesteia. Curtea a mai stabilit că refuzul autorităţilor de a înregistra naţionalitatea română a reclamantului a fost făcută fără a ţine cont de contextul istoric din Republica Moldova. Acest „context istoric” a fost amplu discutat de către apărătorul reclamantului în faţa CEDO (Alexandru Tănase), fiind argumentată în special practica sovietică de moldovenizare a populaţiei române din Basarabia. Astfel, autorităţile moldovene au plasat reclamantului o sarcină de probă disproporţionată impunându-l să demonstreze prin mijloace imposibile că este român şi nu au ţinut cont de alte probe de care ar fi putut face uz, precum legăturile acestuia cu etnia română în termeni de limbă, nume, empatie şi altele. Prin urmare, Curtea a constatat că a fost violat articolul 8 al Convenţiei – Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Fantastică hotărâre. Dincolo de motivele evidente, mă bucur că în sfârşit se dă peste nas practicii moldoveneşti în care „hârtia”, şi nu logica sau bunul simţ dictează modul în care se face justiţie în Republica Moldova. Faptul că pentru fiecare fleac ţi se cere document scris arată incapacitatea funcţionarilor noştri de a acţiona responsabil, în baza raţiunii şi a ceea ce este rezonabil, iar nu a „probei scrise” (chiar şi atunci când aceasta e imposibil de obţinut, iar chiar şi atunci când se obţine – încă nu este clar cum anume). Odată ce i se aduce în faţă „hârtia”, funcţionarul nostru răsuflă uşurat, se spală pe mâini de răspunderea propriei munci şi îşi aruncă liber logica la gunoi. Iar tot acest mod de a „lucra” e un fel de politică de stat.

Practic, în 3 luni de zile, când hotărârea va intra în vigoare şi dacă nu va fi contestată la Marea Cameră a Curţii, fiecare dintre noi va putea alege liber cărei etnii aparţine. Fără să i se ceară imposibilul.

Astăzi PCRM a venit cu iniţiativa desfăşurării unui referendum prin care să se pună în discuţie acordarea de către popor a votului de neîncredere Guvernului actual. Haideţi să vedem ce are de spus Constituţia Republicii Moldova în privinţa votului de neîncredere:

Articolul 106: Exprimarea neîncrederii
1. Parlamentul, la propunerea a cel puţin o pătrime din deputaţi, îşi poate exprima neîncrederea în Guvern, cu votul majorităţii deputaţilor.
2. Iniţiativa de exprimare a neîncrederii se examinează după 3 zile de la data prezentării în Parlament.

Articolul 1061: Angajarea răspunderii Guvernului
1. Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.
2. Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, declaraţiei de politică generală sau proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 106.
3. Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Astfel, potrivit legislaţiei în vigoare, Parlamentul este organul abilitat să acorde Guvernului votul de neîncredere. Motivul este simplu : Parlamentul este cel care acordă votul de încredere şi, deci, este logic să şi-l poată revoca. Iată ce spune Constituţia în privinţa învestiturii Guvernului:

Articolul 98: Învestitura
1. După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.
2. Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.
3. Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
4. În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.

Astfel, chiar dacă referendumul ar avea loc şi acest «vot de neîncredere» ar fi acordat, el nu ar avea nicio putere juridică, or referendumul nu poate substitui alegerile parlamentare. Prin urmare, iniţiativa PCRM este un artificiu fără acoperire legală.

Voi reveni.

Eu ma duc sa ma uit mai de aproape la baietii care l-au ajutat pe Pavel cu dansul. Frumusei, asa 😉

Celor care ajung aici prin ‘blonde sexy dezbracate’. Asta-s eu.

Pa.

Când am văzut, azi dimineaţă, conturul pătrat al microbuzului în capătul drumului am fost foarte fericită. Pentru că microbuzul circulă rar pe străduţa mea şi afară este foarte, foarte frig. Iar mănuşile mele sunt acasă, în faţa oglinzii de la intrare. Şi dimineaţa m-am certat cu maică-mea, care de data asta nu a mai alergat la lift să mi le aducă. Dar microbuzul venea. Şi era tot mai aproape.

Nu ştiu dacă există întotdeauna un motiv rezonabil pentru care oamenii resping alţi oameni. Aşa cum nu ştiu sigur de ce un microbuz aproape gol te lasă să îngheţi în stradă la 7 dimineaţa.

Această fotografie a fost făcută la vârsta de 5 ani. La matineu.

… Unde Doamna educatoare era Moş Crăciun. Iar preferatul ei din grupă – Crăciuniţa. Numai Crăciuniţa avea voie să meargă la baie în timpul somnului de la amiază.

Am împlinit 12 ani într-un local din Chişinău. Întreaga zi am întors capul spre fereastră. Dar Alina nu venea. Valeria arăta cu degetul spre intrare şi striga că vine Alina. Şi eu iarăşi întorceam capul spre fereastră. Alina nu  a venit. Nu ştiu de ce nu a venit. După asta nu am vorbit 3 ani.

Anul trecut, mi-am îmbrăcat costumaşul cafeniu special ca să urc la etajul 4 al unei clădiri de pe strada 31 august. Am intrat şi am spus bună ziua, mă numesc, sunt studentă la, vă urmăresc, vă admir, lăsaţi-mă să vă fac cafeaua, să vă duc cererile la judecătorii, să vă ajut cu orice, nu ocup spaţiu, nu scot niciun cuvânt, lăsaţi-mă să vă urmăresc, lăsaţi-mă să vă admir.

«Trimite CV».

«Trimite scrisoare de motivare».

Aşa cum nu pot trimite scrisoare de motivare ca să merg să mă piş în timpul somnului de la amiază. Ca să încap într-o poză. Sau ca să ţin la un om.

Adios. Şi iarăşi mi-am strâns în mână codiţa de vulpe.

Îmi amintesc când pe vremea protestelor din 2001, Voxtelul de atunci a pus un banner mare în #pman, pe care era desenat un megafon deasupra căruia scria „Voxtel te cheamă la Revoluţie!”.

Astăzi, Orange anunţă că putem alege încă 5 candidaţi în cursa pentru Eurovision. Şi iarăşi te cheamă la revoluţie.

Orange a reuşit să înmoaie un regulament tâmpiţel şi să arate degetul mijlociu unui juriu cu spume la gură. Pogrom, nu alta. Mă tem să-mi imaginez faţa lui Nelly Ciobanu la aflarea noilor reguli.

Cât despre faptul că Orange vrea să scoată bani din Pavel Turcu. Vai, cât de mişeleşte a decis Orange să ne folosească. Da’ ia spuneţi-mi, cât costă un SMS la Radio Noroc? Da, SMS-ul pe care nu ţi-l citeşte nimeni în emisie. Cât costă? Da la MUZ TV? Acolo unde sute de mesaje circulă în josul ecranului şi nimeni nu se simte lahanit?

De menţionat că se va putea vota de la orice operator mobil din ţară. Pesemne tot Orange a decis să crească profitul competiţiei.

Eu am avut o dorinţă. Ca Pavel să poată merge la Oslo. Acum, acest lucru este mai posibil decât oricând. Mai are cineva de câştigat de pe seama acestui fapt? Accept. Nu-mi pasă. Şi nu mă simt avută. Pentru că eu am o dorinţă şi acum mi s-a dat şi ocazia să o realizez.

Orange te cheamă la Revoluţie. Vii?

%d blogeri au apreciat asta: